La doar doua zile dupa ce presedintele american Donald Trump a venit cu o lege prin care sa interzica accesul pe teritoriul tarii a imigrantilor proveniti din tari precum Libia, Iran, Irak, Yemen sau Sudan, liderii Starbucks au venit cu o afirmatie prin care isi dovedesc sustinerea in cazul acestei decizii controversate. Asadar, compania americana planuieste sa angajeze peste 10.000 de refugiati in decurs de 5 ani in peste 75 de tari.
O decizie controversata
Trump a pus pe hold permisiunea refugiatilor de a intra in Statele Unite, pentru o perioada de patru luni, cei afectati fiind din Siria si alte 7 tari musulmani, spunand ca aceasta decizie va proteja americanii de atacurile teroriste. Bineinteles ca aceasta decizie a atras critici aspre la nivel international si furia activistilor pentru sustinerea drepturilor omului.
In schimb, Starbucks a precizat ca va face tot ce poate pentru a-si ajuta angajatii afectati de decizie, iar angajarile promise vor debuta in cel mai scurt timp, cei prioritizati fiind persoanele care au servit in armata propriei tari. Tot liderul gigantului american a fost pus in lumina de declaratia sa prin care cerea clientilor sa nu aduca arme in magazine si toata lumea sa incerce sa isi imbunatateasca relatiile interrasiale.
Ajutoare importante
Pe langa Starbucks, multi alti jucatori importanti de pe piata economica a Statelor Unite si-au aratat sustinerea fata de aceasta cauza controversata impusa de presedintele american, astfel ca cele mai importante masuri le-a luat Google care a donat ONG-urilor suma de 4 milioane de dolari, provenita din propriile buzunare si din donatiile angajatilor. Insa nu trebuie omis nici ajutorul oferit de Airbnb, care a pus la dispozitie locuri de cazare gratuite tuturor celor care au fost afectati de aceasta decizie si nu au ma putut ajunge in Statele Unite, fiind blocati in aeroporturi.