Categories
Uncategorized

Publicitatea și rețelele de socializare

Ne aflăm în epoca digitalizării, motiv pentru care aproape tot ceea ce vindem sau cumpărăm se face în mediul online. Atât firmele, cât și consumatorii s-au pliat pe o serie de nevoi comune, astfel încât să-și ușureze traiul. De ce să petreci ore în magazin, urmate de oboseală sau timp pierdut, în loc să te uiți și să comanzi direct de pe site? Această trecere în mediul online, pe lângă faptul că a ușurat munca multor departamente, ne face să economisim din puținul timp pe care îl mai avem alocat strict pentru noi. Aceste nevoile personale pe care cu toții le resimțim au căpătat în timp alte semnificații, mai costisitoare aș putea spune.

În prezent, confortul nu mai reprezintă o dorință, ci o nevoie personală care trebuie acoperită sub orice formă. Confuzia dintre acele lucruri de care depindem, cum ar fi mâncarea, hainele sau socializarea și acele lucruri care ne oferă un confort emoțional aparte, în general produsele de lux și excursiile, a devenit un virus pe care majoritatea dintre noi îl luăm fără să ne dăm seama de cele mai multe ori. Însă cum am putea să facem diferența dintre ceea ce ne dorim și ceea ce avem nevoie în condițiile în care suntem expuși zilnic la tot felul de produse, oferte și trenduri pe rețelele de socializare?

Consumatorilor le este destul de greu să tragă o linie între aceste două categorii de produse, având în vedere că majoritatea tehnicilor de persuasiune aplicate vânzărilor au la bază ideea de trebuință și necesitate absolută. Din totalul de consumatori expuși la reclame, cea mai mare parte se orientează spre achiziție, o parte își dorește, dar nu dispune de capital, iar cealaltă parte consideră că nu are nevoie. Totodată, din totalul celor care fac achiziția, un procent semnificativ își dau seama abia după că produsul respectiv nu are o utilitate aparte pentru nevoile sale. Cum ar trebui să gestionăm astfel de situații? Promovarea pe rețelele de socializare este una dintre cele mai bune tehnici prin care poți să ajungi la un număr cât mai mare de consumatori și, prin urmare la un target de vânzări mai ridicat, însă cât de tare pot fi influențați aceștia și cum se pot deprinde de acest obicei care pare să acapareze tot mai mult online-ul? Din păcate, marketerii nu vin și cu un manual de instrucțiuni care să explice felul în care poți fi persuadat să faci anumite acțiuni. Misiunea lor este, întocmai, să te facă pe tine să-i cumperi produsul. Atenție, dacă petreci multe ore pe rețelele de socializare și ești un fan al luxului, acest combo te poate face mai sărac ca niciodată. Mai multe informații despre cum funcționează marile firme, poți accesa site-ul themarketing.ro.